Cehia ar putea primi 15.000 de imigranți, dar numai dacă îndeplinesc aceste condiții

Cehia ar putea primi 15.000 de imigranți, dar numai dacă îndeplinesc aceste condiții
Publicat: 17/09/2015, 17:42

El a menționat că, potrivit estimărilor mediului local de afaceri, ar fi nevoie de circa 100.000 de lucrători calificați, iar companiile cehe ar putea angaja imediat cel puțin 5.000 de refugiați care dețin o calificare în anumite domenii, cum ar fi sirienii, întrucât mulți dintre ei sunt deja calificați, scrie Agerpres.

Dar el a ținut să precizeze că o posibilă decizie în acest sens poate fi luată numai în mod voluntar de guvernul de la Praga și de respectivii imigranți dacă aceștia din urmă vor accepta de bună voie să se mute în Cehia.

Ministrul ceh a insistat că, le fel ca ceilalți membri ai coaliției guvernamentale de centru stânga, nu acceptă cotele obligatorii propuse de Comisia Europeană, întrucât nu crede că ‘printr-o redistribuire obligatorie cineva poate fi obligat cu forța să rămână unde nu vrea’.

‘Guvernul ceh a spus că vom ajuta în mod voluntar. Afirmațiile mele (despre cei 15.000 de refugiați) sunt conforme cu poziția guvernamentală. Cred că trebuie să oferim acest ajutor voluntar, pentru ca el să aibă sens și valoare’, a punctat ministrul citat.

În planul Comisiei Europene privind cotele obligatorii, Cehiei i se cere să preia 2.978 de imigranți, dar guvernul de la Praga a anunțat că poate lua maxim 1.500.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc...
Interdicții pentru șoferi. Încălcarea legii se sancționează cu închisoare
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×